MODELUL GRECESC (cu adaptările mioritice de rigoare)

 După cum se ştie, după 1990, nicio formaţiune politică aflată la conducerea acestei ţări nu a fost în stare să formuleze sau să implementeze nişte măsuri de dezvoltare adaptate condiţiilor concrete economico-sociale din “spaţiul Carpato-Dunăreano-Pontic”.

 Lipsiţi de viziune, gândire politică, economică şi socială sau, ca să fim mai precişi, lipsiţi de orice formă de gândire, toţi cei care au condus destinele Romaniei în aceasta perioadă, au plagiat (că tot e la modă acest termen) prevederi din legislaţia altor state, pentru care aveau diverse afinităţi, ca de exemplu:

 - băi tată, ce de kile de cârnaţi am mai înfulecat la München şi ce de-a hectolitri de berule am băgat în burdihan la Oktoberfestu’ din anii trecuţi … trebuie musai să adoptăm “modelul german”;

 - daca tata, fost general în Secu’, şi-a băgat toate economiile la bancă in Zürich,  trebuie să adoptăm modelul elveţian neapărat … că o fi ştiut el ceva. Părinţii ne învaţă doar de bine nu-i aşa?

 - când am fost plecat cu mama în excursie pe valea Loire-ei (pentru că luase locul 1 pe ţară la întrecerea socialistă între CAP-uri la producţia de mărar si leuştean, cu 45 de tone la hectar), mi-a plăcut grozav. Acu’, dacă tot am ajuns ministru’ turismului, o să adopt cu siguranţă modelul franţuzesc.

 - după ce-a rămas văr’-miu in ‘83 in Olanda (unde ajunsese cu Ansamblul de dansuri populare “PASSO DOBLE” al comunei Trebuci), ne-a trimis o grămadă de “pachete” cu ness café, ciungă, blugi sacose cu ABBA, Boney M şi cărţi de joc cu poze porno. Dacă drogaţii ăia o duceau aşa de bine pe-atunci, înseamnă că, musai, modelul olandez e cel mai viabil (sic!) şi în ziua de azi (şi-o sa-mi deschid şi-un magazin de etnobotanice ca să va invăţaţi minte).

 Am putea continua, la nesfârşit, cu aceste exemple de “motivaţii”, care i-au impins pe “politicienii” români din ultimii 23 de ani să adopte nişte legi care s-au potrivit, ca nuca-n perete, cu realităţile plaiurilor noastre mioritice.

 Având în vedere faptul că, de pe urma hotărârilor adoptate de ei, a avut de suferit şi plătit doar contribuabilul ( a se citi “pulimea”), vă propun (chiar dacă, încă!, nu sunt membru al guvernului … hehehe) “MODELUL GRECESC”, cu adaptarile absolut necesare, pentru a mai scăpa de birurile cu care suntem împovăraţi din ce în ce mai mult de la an la an.

 Ca să fie pe înţelesul tuturor ceea ce este de făcut, vom exemplifica simplu şi la obiect (evident fiind faptul că sumele de care dispun românii nu sunt nici la genunchiul broaştei faţă de cele ale urmaşilor lui Socrate, Aristotel sau Pericle):

 1. Bani ascunşi în peştele congelat

 „Filiala mea are peste 5.000 de clienţi. Dintre aceştia, 2.500 fie şi-au transferat banii în bănci din străinătate, fie i-au dus acasă", relatează o angajată a unei bănci din Atena.    

 „Există cazuri în care oamenii au plecat de la bancă si cu cate 300.000 de euro în geantă”. Angajata băncii descrie apoi locurile în care a auzit că-şi ascund clienţii banii, după ce-i retrag din bancă: „Unul şi-a scos toţi peştii din congelator, şi-a pus banii în ei şi i-a băgat (peştii desigur … ), la loc. Alţii şi-au ascuns banii în zidăria piscinei, sub cuşca câinelui, prin rezervoarele de la WC-uri sau în sicriele din mormintele străbunicilor".

 Noi îi putem piti cu mult mai mult succes: în portbagajul Daciei 1100, folosite azi pe post de coteţ de găini, în abisurile latrinei din fundul (scuzaţi termenul) curţii, în ciorapii purtaţi timp de 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile şi lăsaţi la soare să se zvinte, în borcanele cu zacuscă şi zarzavaturi pentru iarnă, la rădăcina salcâmului situat, precis, în parcela 3, rândul 2, poziţia 11, în păduricea de duzi şi corcoduşi situată la 12 km de casa amantului ei sau, pur şi simplu, în cur (scuzaţi din nou, şi aveţi în vedere că acest loc nu e prea propice pentru cocoşeii de aur şi mărgelele din pietre semipreţioase de juma’ de oca bucata).

 2. Pensii pentru morţi

 Ministerul muncii elen a descoperit că, din 500 de persoane înregistrate, cu vârsta de peste 110 ani (sic !!!) care primeau pensie, peste 300 erau decedate de mai mult de 10 ani.

 Asta au preluat-o de la noi, ştiut fiind faptul că suntem recunoscuţi pe plan mondial pentru proptirea străbunicii, ajunsă, dupa 43 de ani de la deces, în faza de mumie egipteană, la geamul casei, avand pe faţă zambetul larg şi drăgăstos cu care-l întâmpină orice fiinţă umană normală, pe acela care vine să-i dea bani şi nu să-i ceară (s-a dovedit, după cum ştiţi, fără urmă de tăgadă, că Madamme Tussaud se trage din Cilibia).

 3. Prelata care te scapă de bir

 Pentru că doar 324 de locuitori ai capitalei elene au declarat că au piscine, Fiscul grec a început să studieze, din elicopter, nordul luxos al Atenei. A descoperit că în spatele gardurilor înalte se ascundeau peste 17.000 de piscine. Aceasta înseamnă că mai puţin de 2% dintre contribuabilii eleni plătesc impozitul pe piscină. Grecii, cu imaginaţie, au luat imediat măsuri. Au început să-şi acopere piscinele cu prelate care imită gazonul sau betonul, pentru a nu mai putea fi reperate din aer.

 La noi, se pot acoperi (cu paie, mucuri de ţigări, doze sau PET-uri goale de bere, coji de seminţe, pungi de plastic de la LIDL sau cu colecţiile Can Can si Libertatea - că nu avem noi bani de prelate), cu mult succes: coteţele, cocinile, grajdurile, stânele, cazanele de ţuică sau chiar plantaţiile de canabis, strecurate abil printre culturile de ceapă, gulii şi varză.  

 4. Sistemul de sanatate

 Autorităţile elene au verificat 1500 de doctori din Atena, constatând că peste jumătate dintre ei au declarat venituri mai mici de 40.000 de dolari pe an. 30% dintre ei susţin că  câştigă mai puţin de 13.500 euro anual, sumă care nu acoperă nici măcar chiria pentru cabinete.

 La noi, doctorii nu au nevoie să platească chirii pentru că-şi trag gologanii direct în cabinetele puse lor la dispoziţie în spitalele de stat. E mai greu (dar nu imposibil dacă folosesc sfaturile prezentate gratuit acilea), să justifice cu ce şi-au achiziţionat yacht-urile şi proprietăţile din Canare, Barbados sau Seychelles.

 5. Elveţia

 În momentul în care nicio metodă nu a mai fost suficientă, fraţii nostri eleni şi-au pus banii la adăpost în băncile din Elveţia.

 Noi putem inlocui, cu mult mai mult succes, bancile elvetiene (care, apropos, au decis să acorde dobanzi negative deponentilor - adică tu depui 100.000 şi scoti 99.000 după un an) - cu cele din Borneo, Kalimantan sau Burkina Fasso - că vremea Bancorex, Banca Religiilor sau Banca turco-romană, care dădeau si 72,12% dobanzi medii, au trecut, din păcate).

 P.S. 1 - Ministerul Finanţelor de la Atena, a făcut publică o listă cu numele a 4.152 de persoane care datorează statului 14,9 miliarde euro din impozite, taxe şi penalităţi. In fruntea listei se află omul de afaceri Nikos Kassimatis, care datorează statului 952 de milioane de euro. Alte 6.000 de companii si organizaţii, au datorii cumulate la stat de peste 30 de miliarde de euro.

 La noi, ar trebui consumate atâtea tom-uri de hârtie, încât s-ar prăpădi toate pădurile patriei şi tot n-ar ajunge. 
 P.S. 2 - În mai 2010, Grecia a reusit să evite falimentul cu ajutorul unui pachet financiar acordat de partenerii săi din zona euro si de către Fondul Monetar International, în valoare de 110 miliarde euro.

 Noi intrăm în insolvenţă şi ne doare la trişchetă.

 P.S. 3 - Ceva pare să fie în neregulă cu micutul oras Larissa, capitala zonei agricole Thessalia, care, cu o populaţie de 250.000 de locuitori, are mai multe Porsche-uri Cayenne pe cap de locuitor decat New York sau Londra. În timp ce producătorii germani se pot mandri cu o asemenea dovadă a succesului lor la export, contribuabilul neamţ s-ar putea să fie mai puţin inţelegător în a salva de la faliment o naţiune care se fereşte atat de mult să-şi plăteasca taxele.

 Ia veniţi băi băieţilor de la fisc, la Huedin şi constataţi !
 P.S. 4 - În prezent, evaziunea fiscală a bogaţilor din Grecia, în special avocaţi si medici, reprezintă intre 20 si 30% din PIB.

  Luptăm, luptăm, luptăm şi caştigăm !!!

 TRĂIASCĂ FRĂŢIA … DE NEZDRUNCINAT … ROMÂNO – ELENĂ !!!

AMINTIRI DIN COMUNISM – “Formaţia AZUR - din Brăila”

 Fără să apară vreodată la TV, în ultimii ani de dictatură, o formaţie de lăutari a cucerit ţara. Proletarii se îngrămădeau la ei ca la moaşte. Era cenaclul lor. "Prinţişorul meu", "Mama mea e florăreasă", "Se mărită Mona mea", "S-a rupt lanţul de iubire "… şi multe altele.

 La jumătatea anilor ’80, la petrecerile de apartament din cartierele mun­citoreşti şi la cele din căminele studenţeşti, cânta o singură for­maţie. Magnetofonul avea o singură bandă care mergea non-stop, până fierbea transformatorul. Din boxe răsunau ritmuri greceşti, cu versuri româneşti: "Mona", "Claudia", "S-a rupt lanţul de iubire" sau "La o masă mai retrasă" erau un fel de manele, însă cu mult mai spălate decât cele de astăzi.

 Salam, Minune sau Vijelie sunt regii actuali ai emisiunilor de divertisment, angajaţi permanenţi să ofere bâţâială românului iubitor de lanţ gros de aur la gât şi de grătar în faţa scării blocului de “nefamilişti”.

 Pe timpul lui Ceauşescu, AZUR nu s-a zărit nici o secundă printre găurile macrameurilor care se scurgeau pe cel puţin jumătate din ecranul televizorului alb-negru.

 "Noi eram altfel. Şi vreau să vă zic un lucru: poate adună ei lume la concerte, dar nu blochează circulaţia, aşa cum făceam noi când se auzea că suntem în oraş", spune fălos Nelu Vlad, un fel de John Lennon pentru AZUR.

 "Gata, mă apuc de cântat"

 Nelu Vlad se descrie ca fiind omul care a inventat reţeta de cântece de petrecere decente, "nu chiar manele". Înainte de AZUR a vrut să se facă miliţian, însă regimul l-a lăsat fără epoleţi şi caschetă. Comuniştii l-au dat afară din Academie şi îi pregăteau un loc de muncă în industrie. Însă, într-o noapte, i s-a aprins beculeţul: "Eram la o nuntă, cu nevastă-mea. Acolo era o formaţie care cânta incredibil de prost! Mi-a venit ideea şi i-am zis lu’ nevastă-mea: «Gata … mă apuc de cântat» - «Cum? … păi nu te-am auzit niciodată». «Lasă, că ai să mă auzi tu", povesteşte Nelu Vlad. Avea 27 de ani şi se uita ca mâţa-n lemne pe partitură. Şi ce dacă ,… fierbea dorinţa în Neluţu. A scos toţi banii pe care îi strânsese la CEC şi s-a dus ţintă în uşa magazinului cu instrumente."Am cumpărat o staţie de amplificare “Made in RDG”, tobe, o orgă şi un acordeon. Am început cu acordeonul. Autodidact" -  încheie ferm fostul student la Miliţie, viitor acordeonist.

 "Unde eram, era ca la Sf. Parascheva"

 A găsit imediat şi oameni pentru celelalte instrumente, iar pentru că el era omul cu sculele şi ideea, hotărăşte că are responsabilitatea să dea numele formaţiei: "am o slăbiciune la bleu, dar nu puteam să-i spun aşa. Ştiam că în italiană e «AZUR». Aşa a rămas".

 La începutul anilor ’80, Nelu Vlad şi AZUR îşi bagă sculele în priză în restaurantul brăilean Rubin şi îşi pun în cap să cânte “… de să danszeze şi fripturile din farfurie”.

 Într-un an, Rubin a devenit, dintr-o bodegă ordinară, un restaurant de lux, unde rezervările ajungeau lejer la suta de lei. Impresarii i-au mirosit, au scos o casetă şi aia a fost.

 "De atunci a început totul. În orice oraş intram, era ca la Sfânta Parascheva. Oraşul paraliza, poliţia călare era în dispozitiv. «Vine AZURUL !!!…., se ştia». În Sala Polivalentă era plin, iar afară sperau să intre încă 9 – 10.000 de oameni." În trei zile de concerte se făceau bani cât pentru un sfert de Dacie.
POSTERE DIN EPOCA DE AUR

Marketingul a început şi s-a terminat … în cadă!
  "Fanii habar n-aveau cum arăt. Dacă ar fi ştiut că eu sunt Nelu Vlad de la AZUR, m-ar fi devorat pe stradă. Aşa, puteam să mă plimb liniştit… O perioadă a fost cumva un avantaj". Dar parcă nici aşa nu le convenea şi s-au gândit să se promoveze cumva. "Ne-am pozat. Puneam în cadă soluţii de developat şi, după ce făceam fotografiile, le înşiram la uscat în toată casa. La concerte, nişte colegi de la ansamblul de muzică populară le vindeau în mulţime. Le dădeau de două ori mai scump", Aşa a ajuns AZUR să facă mai mulţi bani din vânzarea fotografiilor decât din concerte.
PRIMA CASETĂ: "O EXPLOZIE SOLARĂ"

 "La interviul de angajare de la restaurantul brăilean Rubin, juriul a fost dificil. Ne-au dat note doar oamenii cei mai competenţi din conducerea localului: şeful de la “Alimentara”, con­tabilul, cel de la organizarea muncii, şeful de partid".

 Brăila era un oraş fudul pe atunci. Se cânta numai engleză, italiană, gre­ceşte. La Rubin se frigeau fripturile pe bandă rulantă. Nelu Vlad spune că ei erau "de vină". Pentru AZUR, venea lumea ca la Mecca.

 Succesul lor ajunge la urechile lui Costel de la Corod, un fel de Radu Baron al timpurilor, cunoscut pentru că vindea casete audio prin oraşele din Moldova. Într-o seară, a venit cu un aparat de înregistrat la restaurant şi a făcut o casetă de o oră din programul Azur. "S-a vândut mai ceva decât portocalele şi bananele. Ăla a fost momentul. Prima casetă a fost o explozie solară. A contaminat toată România".
"Era un cenaclu în toată puterea cuvântului. Nebunie în sală …  plângeau băieţii. Se vedea că o nimerisem cu textele, melodii cu versuri simple".

 Succesul AZUR era uriaş, iar membrii formaţiei nu prea înţelegeau „delirul” fanilor. Când se auzea în oraş că a venit Azur, fanii înrăiţi păzeau intrarea în hotel. „Venea fiecare ba să-mi dea flori, ba o sticlă de whisky, ba un pachet de cafea, ba un carton de ţigări … cum erau vremurile pe-atunci”.

 Formaţia AZUR avea şi bodyguarzi. Doi hamali din portul Brăilei, fiecare cam la 130 de kile. Textele pieselor erau „inspirate din viaţă”. Claudia de exemplu, a apărut la o nuntă. „Mi-a zis unul dacă vreau să fac cunoştinţă cu soţia lui Vaşcovici, numărul 7 de la Dinamo, Claudia. Săptămâna viitoare i-am făcut piesă. Mulţi te sponsorizau să faci piese cu nume de iubite, soţii sau amante".
  "Aveam un succes fenomenal. Mă gândeam cum eu, un om fără studii muzicale, să fiu atât de venerat şi de iubit de atâta lume din ţară" - Nelu Vlad

REMEMBER "FORMATIA AZUR - din BRAILA" !!!:

“Aseară muierea m-a lăsat
 Cu-n copilaş mic şi-ndurerat.
 De ştiam c-o să se-ntâmple aşa
 Mai bine copil nu mai făceam.
 Refren: Taci copile, nu mai plânge
            Nu plânge cu tata,
            Că eu te iubesc mai mult ca mama 

 Şi chiar dacă nu mi-a fost uşor,
 Copilu-a crescut ca un bujor.
 A crescut întruna şi-a oftat,
 După mama lui care-a plecat.
 Refren

 Copilu-i mare merge la şcoală
 Dar suspină-n fiecare seară.
 O mie de vorbe dacă-i spui,
 Lui i-e gândul tot la mama lui.
 Refren

 P.S.: A FOST SAU N-A FOST?

  "În 1988, îngheţa friptura în farfurie. Unul dintre şefii de la centrul de cultură ne-a scos de pe scenă. Mi-a zis: «Bă … eu şi cu naşu’ fumăm ţigări Assos, mai jucăm o carte, avem şi gagici. Nu ne-ajung banii. Vrem 20.000 pe lună. Era enorm, am refuzat. Ne-au anulat atestatele şi ne-au trimis pe şantier»", spune Nelu Vlad.