Mari români, cu care am avut privilegiul să fiu contemporan – TUDOR GHEORGHE

Gânduri despre sentimentul naţional şi despre bucuria de a fi român şi creştin…

“La mine, la Podari, să nu zici că nu s-au intâmplat lucruri deosebite! La mine, la Podari, pe dealul de deasupra casei mele, cât am fost eu plecat să-mi văd de sănătate la Techirghiol, a apărut… bă, nene ca la Hollywood, înţelegi, scrie mare: PODARI.

La Craiova nu scrie. Prin Craiova când treci nici nu-ţi dai seama. Nici nu există Craiova. Dar când ai trecut de Craiova şi ai plecat spre Calafat, pe deal, sus, exact ca la Hollywood scrie PODARI. Şi noaptea este luminată reclama… Este tot ce-mi trebuie! Acum Craiova este ceva pe lângă Podari.”

“Mie mi-ar fi drag să fie tot timpul alegeri pentru că mereu s-ar face câte ceva prin comune.”

“La noi în sat nu se fura! În anii ’50 nu exista ideea de furt – oamenii îşi lăsau butiile cu vin, acolo unde culegeau, grămezile cu porumb la capul locului, nu-şi luau nimic unul altuia. N-avea niciun sens, aveau toţi. Odată cu colectivizarea, odată cu instaurarea comunismului au început să fure, au început să minta, au început să se înşele între ei.”

“Sunt oameni care au avut bani şi care au facut afaceri după anul 1989. Este nedrept. Startul este total nedrept. Dupa Al Doilea Razboi Mondial, nemţilor li s-a dat cate o sută de mărci. Cei care au avut talent în a-i înmulţi au avut succes, ceilalţi nu. Ei bine, este nedrept faptul că noi, după ’89, ne-am aşezat la masa democraţiei, unii cu saci de bani, pe care-i aveau dinainte şi alţii care n-au avut nimic.”

“O parte din spectacolele pe care le fac sunt gândite special pentru ca generaţia de astazi, scârbită de România, să vadă că a fost şi altfel pe aici. Tinerii care se duc în străinătate spun: „Mi-e ruşine că sunt român”. Şi sunt băieţi deştepţi, copii deştepţi, nu gargaragii. Ei nu mai au cu ce să se mândrească. Ca ei să aibă motive de mândrie, eu trebuie sa fac acest efort de a le demonstra că, odată, am fost cineva.”

“Vă dau un exemplu absolut admirabil de decădere a spiritului romanesc. Pe un bucureştean de acum 50, 60 de ani îl calcă un domn pe bombeu, în tramvai, şi ăsta se uită la el şi-i spune: „Dacă-mi bagi o fisă în gură, îţi spun câte kile ai!” Nu zice: „Bă, fiţi-ar mă-ta…! Bă, boule uită-te pe unde calci, în mă-ta!”  Asta e diferenţa! Ăsta era umorul, ăsta era bucureşteanul, ăsta era Mitică.”

“ Pe ţăran, cand l-ai rupt de glia lui şi l-ai băgat in mahala, ai făcut ce este mai rău. A devenit mârlan. Nu mai este ţăranul plin de respect, din sat, căruia îi era ruşine să scuipe sau să arunce coji de seminţe pe jos pentru că se uitau urât vecinii la el.”

 “Mârlănia a înflorit până în sferele înalte ale politicului. Ăsta este rezultatul mârlăniei din sferele politice – lipsa totală de educaţie primară. Pe principiul „Dacă eu sunt mârlan, toţi trebuie să fiţi!” sau “Dacă vrei să ajungi cineva, fiţi, tată, mârlani ca mine că uite ce bine îmi merge!”

“Am avut un prieten care a fost dat afară din televiziunea română pentru că l-a intrebat la un interviu pe consulul britanic acreditat la Bucureşti: „Este proverbială disciplina britanică. Cum aţi reuşit?” Iar consulul britanic a răspuns privind fix spre cameră: „I-am bătut 400 de ani!”.

“La noi nu trebuie să existe democraţie pentru că nu este construit sistemul. Întâi disciplinează-i, apoi dă-le libertate! Văd că deţinuţii se vaită acum în închisori că nu au televizor. Şi l-am intrebat pe tata: ce televizor aveai tu băi tată în puşcărie?”

“Eu, care umblu prin toata ţara, observ că nimeni nu munceşte pe drumurile patriei. Se fac poduri, se fac şanţuri şi, când trec pe lângă ei, văd că din zece inşi, nouă stau în lopeţi. Ce-ar fi să le dea lopeţi cu cozi mai lungi ca să nu mai poată sta în ele?”

“Menirea mea în această perioadă, în faţa acestei generaţii debusolate şi debusolante, este să pun în valoare poezia română cu ce are ea mai frumos.”

“ Eram într-o seară la un prieten, într-o companie de senzaţie: cu Grigore Vieru, cu Ioan Alexandru, cu D.R. Popescu, cu Marin Sorescu. Redescopeream poezia lui Grigore Vieru şi, cântând, spunând versuri şi dialogând, se crease o minune. Atunci, Ioan Alexandru a spus: „Fraţilor, suntem într-un moment dumnezeiesc! Dumnezeu e aici, cu noi! Să nu pierdem acest moment pentru istoria literaturii române! A fost o seară senzaţională.”

“Am fost la Vulpeni, într-un sat, în urmă cu mulţi ani de zile. Am cântat cele mai frumoase cântece din repertoriul meu de folclor. Muzică populară veche, bijuterii poetice şi muzicale. Ţăranii au avut o reacţie genială la poeziile lui Sorescu: nu a aplaudat nici unul. Dădeau din cap şi ziceau: „Da, da. Aşa e”. M-au primit frumos, cu scuzele superbe ale oamenilor de la ţară. Aduceau nişte pâini calde, făcute în ţest, o minune, nişte pui senzaţionali, brânză proaspătă, şi spuneau: „Ne iertaţi, ştiţi, ca la ţară”. Un ţăran mi-a spus ceva de genul: „Auzi, bădică, dumneata cânţi frumos, da’ d-astea d-ale noastre, populare, nu ştii?”. Adică ce cântasem eu... Zic: „Care sunt ale noastre, populare?”. „Păi, d-astea, cu «M-am născut lângă Carpaaaaaaaaţi...».” Asta auzeau ei la radio şi la televizor şi asta voiau. Este cutremurător ce se întâmplă.”

“Dacă eu mă duc la mine în sat şi vine o femeie cu o găleată cu apă pe cap, nu traversează şoseaua până nu trec eu. Şi stă cu greutatea aia pe cap, aşteaptă să treacă bărbatul, care este cruce de om. Şi e vorba aia frumoasă la noi: „Merge pe drum un om şi o femeie”.

 “Am fost întrebat ce muzică fac, prin anii ’70. „Cântăreţul de muzică folk Tudor Gheorghe...” Le-am spus: „Dacă vreţi voi folk, măcar scrieţi-l cu c de la cartof, nu cu k”. Folk însemna o revoltă, Dylan, Joan Baez. Joan Baez a fost expulzată din SUA pentru că îi blestema pe americani în cântecele ei. Sângele indienilor ei cerea răzbunare. Dylan era supărat pe prostia cu Vietnamul, deci aveau de ce protesta. Pe când la mine, cum să fiu revoltat în perioada Ceauşescu, când totul era perfect, totul mergea foarte bine, când o ţară întreagă era fericită? Nu aveam motive să fiu revoltat, atâta mi-ar fi trebuit!”

“Din păcate se lucrează la îndobitocirea generaţiei actuale, dorindu-se ca tinerii să nu se ocupe de lucrurile esenţiale pentru că astfel pot fi mai uşor transformaţi într-o masă de manevră bună să sape şanţuri în Germania, Franţa sau Anglia.”

“În ‘70 m-au rugat să rămân in America: “Nea’ Tudore suntem aici peste un milion de români, hai rămâi că ne alini durerile, ne faci să fim mai buni”. Le-am zis că eu ştiu o ţară în estul Europei unde sunt 23 de milioane care suferă. Cum era să las eu 23 de milioane pentru un milion. Plus că pe mama o durea un picior. Şi pentru mine osia Pămantului trece prin piciorul ăla al mamei. Şi dacă pe mama o doare piciorul ăla, simt ca Pământul nu se învârteşte cum trebuie şi că trebuie să mă duc acasă.

“Şi acum mă înfior când spun strofa asta cumplită din Caragiale:
“Trec astăzi neştiut prin lume
 Dar trainic las în viitor
 Un semn, o glorie, un nume
 Acestui imbecil popor”.

„De fiecare dată când îl ascult,  Tudor Gheorghe îmi confirmă bănuiala că poezia românească, populară şi cultă, poate mişca munţii. Problema mea, inhalând prin toţi porii melodia fiinţei sale, este cum să îmi stăpânesc o lacrimă de dragoste, admiraţie şi mândrie că poate exista acest fenomen pe care, vorba lui Grigore Vieru, mi-e mai uşor să-l pup.”    

Marin Sorescu 1991.