AMINTIRI DIN COMUNISM – “Formaţia AZUR - din Brăila”

 Fără să apară vreodată la TV, în ultimii ani de dictatură, o formaţie de lăutari a cucerit ţara. Proletarii se îngrămădeau la ei ca la moaşte. Era cenaclul lor. "Prinţişorul meu", "Mama mea e florăreasă", "Se mărită Mona mea", "S-a rupt lanţul de iubire "… şi multe altele.

 La jumătatea anilor ’80, la petrecerile de apartament din cartierele mun­citoreşti şi la cele din căminele studenţeşti, cânta o singură for­maţie. Magnetofonul avea o singură bandă care mergea non-stop, până fierbea transformatorul. Din boxe răsunau ritmuri greceşti, cu versuri româneşti: "Mona", "Claudia", "S-a rupt lanţul de iubire" sau "La o masă mai retrasă" erau un fel de manele, însă cu mult mai spălate decât cele de astăzi.

 Salam, Minune sau Vijelie sunt regii actuali ai emisiunilor de divertisment, angajaţi permanenţi să ofere bâţâială românului iubitor de lanţ gros de aur la gât şi de grătar în faţa scării blocului de “nefamilişti”.

 Pe timpul lui Ceauşescu, AZUR nu s-a zărit nici o secundă printre găurile macrameurilor care se scurgeau pe cel puţin jumătate din ecranul televizorului alb-negru.

 "Noi eram altfel. Şi vreau să vă zic un lucru: poate adună ei lume la concerte, dar nu blochează circulaţia, aşa cum făceam noi când se auzea că suntem în oraş", spune fălos Nelu Vlad, un fel de John Lennon pentru AZUR.

 "Gata, mă apuc de cântat"

 Nelu Vlad se descrie ca fiind omul care a inventat reţeta de cântece de petrecere decente, "nu chiar manele". Înainte de AZUR a vrut să se facă miliţian, însă regimul l-a lăsat fără epoleţi şi caschetă. Comuniştii l-au dat afară din Academie şi îi pregăteau un loc de muncă în industrie. Însă, într-o noapte, i s-a aprins beculeţul: "Eram la o nuntă, cu nevastă-mea. Acolo era o formaţie care cânta incredibil de prost! Mi-a venit ideea şi i-am zis lu’ nevastă-mea: «Gata … mă apuc de cântat» - «Cum? … păi nu te-am auzit niciodată». «Lasă, că ai să mă auzi tu", povesteşte Nelu Vlad. Avea 27 de ani şi se uita ca mâţa-n lemne pe partitură. Şi ce dacă ,… fierbea dorinţa în Neluţu. A scos toţi banii pe care îi strânsese la CEC şi s-a dus ţintă în uşa magazinului cu instrumente."Am cumpărat o staţie de amplificare “Made in RDG”, tobe, o orgă şi un acordeon. Am început cu acordeonul. Autodidact" -  încheie ferm fostul student la Miliţie, viitor acordeonist.

 "Unde eram, era ca la Sf. Parascheva"

 A găsit imediat şi oameni pentru celelalte instrumente, iar pentru că el era omul cu sculele şi ideea, hotărăşte că are responsabilitatea să dea numele formaţiei: "am o slăbiciune la bleu, dar nu puteam să-i spun aşa. Ştiam că în italiană e «AZUR». Aşa a rămas".

 La începutul anilor ’80, Nelu Vlad şi AZUR îşi bagă sculele în priză în restaurantul brăilean Rubin şi îşi pun în cap să cânte “… de să danszeze şi fripturile din farfurie”.

 Într-un an, Rubin a devenit, dintr-o bodegă ordinară, un restaurant de lux, unde rezervările ajungeau lejer la suta de lei. Impresarii i-au mirosit, au scos o casetă şi aia a fost.

 "De atunci a început totul. În orice oraş intram, era ca la Sfânta Parascheva. Oraşul paraliza, poliţia călare era în dispozitiv. «Vine AZURUL !!!…., se ştia». În Sala Polivalentă era plin, iar afară sperau să intre încă 9 – 10.000 de oameni." În trei zile de concerte se făceau bani cât pentru un sfert de Dacie.
POSTERE DIN EPOCA DE AUR

Marketingul a început şi s-a terminat … în cadă!
  "Fanii habar n-aveau cum arăt. Dacă ar fi ştiut că eu sunt Nelu Vlad de la AZUR, m-ar fi devorat pe stradă. Aşa, puteam să mă plimb liniştit… O perioadă a fost cumva un avantaj". Dar parcă nici aşa nu le convenea şi s-au gândit să se promoveze cumva. "Ne-am pozat. Puneam în cadă soluţii de developat şi, după ce făceam fotografiile, le înşiram la uscat în toată casa. La concerte, nişte colegi de la ansamblul de muzică populară le vindeau în mulţime. Le dădeau de două ori mai scump", Aşa a ajuns AZUR să facă mai mulţi bani din vânzarea fotografiilor decât din concerte.
PRIMA CASETĂ: "O EXPLOZIE SOLARĂ"

 "La interviul de angajare de la restaurantul brăilean Rubin, juriul a fost dificil. Ne-au dat note doar oamenii cei mai competenţi din conducerea localului: şeful de la “Alimentara”, con­tabilul, cel de la organizarea muncii, şeful de partid".

 Brăila era un oraş fudul pe atunci. Se cânta numai engleză, italiană, gre­ceşte. La Rubin se frigeau fripturile pe bandă rulantă. Nelu Vlad spune că ei erau "de vină". Pentru AZUR, venea lumea ca la Mecca.

 Succesul lor ajunge la urechile lui Costel de la Corod, un fel de Radu Baron al timpurilor, cunoscut pentru că vindea casete audio prin oraşele din Moldova. Într-o seară, a venit cu un aparat de înregistrat la restaurant şi a făcut o casetă de o oră din programul Azur. "S-a vândut mai ceva decât portocalele şi bananele. Ăla a fost momentul. Prima casetă a fost o explozie solară. A contaminat toată România".
"Era un cenaclu în toată puterea cuvântului. Nebunie în sală …  plângeau băieţii. Se vedea că o nimerisem cu textele, melodii cu versuri simple".

 Succesul AZUR era uriaş, iar membrii formaţiei nu prea înţelegeau „delirul” fanilor. Când se auzea în oraş că a venit Azur, fanii înrăiţi păzeau intrarea în hotel. „Venea fiecare ba să-mi dea flori, ba o sticlă de whisky, ba un pachet de cafea, ba un carton de ţigări … cum erau vremurile pe-atunci”.

 Formaţia AZUR avea şi bodyguarzi. Doi hamali din portul Brăilei, fiecare cam la 130 de kile. Textele pieselor erau „inspirate din viaţă”. Claudia de exemplu, a apărut la o nuntă. „Mi-a zis unul dacă vreau să fac cunoştinţă cu soţia lui Vaşcovici, numărul 7 de la Dinamo, Claudia. Săptămâna viitoare i-am făcut piesă. Mulţi te sponsorizau să faci piese cu nume de iubite, soţii sau amante".
  "Aveam un succes fenomenal. Mă gândeam cum eu, un om fără studii muzicale, să fiu atât de venerat şi de iubit de atâta lume din ţară" - Nelu Vlad

REMEMBER "FORMATIA AZUR - din BRAILA" !!!:

“Aseară muierea m-a lăsat
 Cu-n copilaş mic şi-ndurerat.
 De ştiam c-o să se-ntâmple aşa
 Mai bine copil nu mai făceam.
 Refren: Taci copile, nu mai plânge
            Nu plânge cu tata,
            Că eu te iubesc mai mult ca mama 

 Şi chiar dacă nu mi-a fost uşor,
 Copilu-a crescut ca un bujor.
 A crescut întruna şi-a oftat,
 După mama lui care-a plecat.
 Refren

 Copilu-i mare merge la şcoală
 Dar suspină-n fiecare seară.
 O mie de vorbe dacă-i spui,
 Lui i-e gândul tot la mama lui.
 Refren

 P.S.: A FOST SAU N-A FOST?

  "În 1988, îngheţa friptura în farfurie. Unul dintre şefii de la centrul de cultură ne-a scos de pe scenă. Mi-a zis: «Bă … eu şi cu naşu’ fumăm ţigări Assos, mai jucăm o carte, avem şi gagici. Nu ne-ajung banii. Vrem 20.000 pe lună. Era enorm, am refuzat. Ne-au anulat atestatele şi ne-au trimis pe şantier»", spune Nelu Vlad.