O cârciumă cu pretenţii a Iaşilor anilor ’80 era cea situată
pe acoperişul Hotelului Unirea, cunoscută de toată lumea sub denumirea de “13”. Acesta era singurul etaj la care oprea liftul special prevăzut
doar pentru clienţii localului.
În acea perioadă, acolo era unicul loc din Iaşi în care puteai
savura o bere poloneză Okocim sau una nemţească Radeberger. 
Împreună cu Leahu şi Bibanu', am vizitat
locaţia timp de un semestru, săptămânal, în’83. Se întâmpla doar marţea, după cele 2 ore de sport pe care le aveam de la 8 la 10 în dealul Copoului pe unul dintre terenurile de antrenament ale Politehnicii Iaşi.
În ziua respectivă mai aveam doar 2 ore de curs şi seminar
la engleză, de la 12 la 14. Pe parcursul întregului semestru 2 al anului întâi de studenţie, am
reuşit să ajungem la acest curs doar de 3 ori: de 2 ori în jurul orei 13:55 şi o dată, ceva mai devreme, la
13:45, în ziua în care trebuia să dăm examenul (pe care l-am promovat toţi trei
cu nota 9, spre deosebire de restul colegilor care, prezenţi fiind la toate
orele, îl luaseră cu 10).
Ritualul era următorul: prin rotaţie, doi dintre noi cumpărau
de la negrii din faţa shop-ului din holul hotelului ţigările americane (50 lei - Camel, Pall Mall sau Lucky Strike fără filtru,
60 lei - Rothmans sau Dunhill (în pachete
de alea cu 2 compartimente),
sau 65 lei Kent-ul lung),
iar al treilea plătea toată berea
care se consuma (13,50 lei sticla).
Atmosfera de aici nu avea nimic în comun cu cea din cârciumile
prezentate anterior pentru că tipologia clienţilor era cu totul alta. Ca să vă
faceţi o idee, în acea perioadă o halbă de bere la Zoiosu era 3,50 lei iar în
Bucşinescu 4 lei.
Motivul principal pentru care această terasă era vestită în
randul studenţilor era numărul, destul de mare, al celor care o aleseseră ca
fiind locul de unde se puteau arunca în gol, fără teama că ar putea scăpa doar
cu vreo infirmitate sau paralizie pe viaţă. Rata de succes a sinucigaşilor care
o alegeau era de 100%.
Cel mai cunoscut era cazul unei studente la litere, dezamăgită
în dragoste, care după un zbor planat de 30 de metri, s-a înfipt drept într-unul
dintre cele trei catarge metalice plasate lânga hotel, pe care se arborau, la zi de sărbătoare, drapelele patriei noastre socialiste şi ale partidului nostru iubit.
Pentru a nu fi nevoiţi să taie stâlpul cu pricina - ceea ce ar
fi însemnat bani grei cheltuiţi din averea poporului (dacă l-ar fi tăiat ar fi
trebuit plantat altul nou pentru că era tocmai cel pe care se arbora steagul
partidului şi ar fi dat prost ca tocmai ăla să fie sudat), edilii au preferat să
taie leşul tinerei pentru a o extrage de-acolo.
Un mare inconvenient al locaţiei era faptul că şansele de a
trage ţeapă erau aproape nule. Ele se iveau doar în zilele ploioase când, în
loc să stai afară pe terasă, te puteai aşeza strategic la una din mesele situate
în faţa liftului. Daca pe liftieră o apuca pântecăraia sau una dintre celelalte
861 de nevoi femeieşti şi era nevoită să-şi părăsească postul, puteai
să o ştergi englezeşte şi să mai şi blochezi liftul la parter astfel încât, până
s-ar fi pornit careva în urmărirea ta, tu deja să savurezi a 3-a bere Mărgineni
la litru pe terasa de la Iaşul, care se afla la o aruncătură de băţ. O chestie inedită pentru acele vremuri era faptul
că, după ce comandai berea,
ţi se oferea, din partea casei, un castronel cu vreo 32 de grame de alune. Gratis!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu