Acum mai bine de 100 de ani, mai precis in 1900, marele nostru Caragiale ne oferea solutia iesirii din criza: RAZBOIUL. Ia sa vedem cum se va intampla ...
"Cu cât se accentuează criza aceasta
economică și finanțiară, care ne bântuie de atâta vreme fără
s-avem speranță a scăpa așa de curând, cu atât mi se lămurește mai bine amintirea lucrurilor de pe vremea
războiului din urmă ruso-româno-turc.
Când ajunsese criza în toiul ei, iată că se
declară războiul.
M-am dus la un prieten, băcan mare în
Podul Mogoșoaii; îl știam la marginea prăpastiei: faliment sigur
în negoț și
casele, care erau proprietatea nevestii, ipotecate cu vârf.
— Ai auzit? război! îmi zice
băcanul cu un ton cu totul altul decât al mâhnirii.
— Atâta ne mai trebuia! nene
Matache, îi răspunsei eu. Război ne mai trebuia, ca să ne prăpădim de tot.
— Las că-i bine, adăogă omul cu
tonul și mai accentuat. Iei ceva? fac
eu cinste.
A făcut cinste și, pe câtă vreme beam un păhăruț de pelin, mi-a ținut o lecție de înaltă
economie politică:
— Criza, vezi dumneata, drăguță, este paregzamplu, cum să zic? pardon, ca
o boală, ca o bubă... coace, coace mereu; coace pe dedesubt și te prăpădește.
Care va să zică, dacă o spargi, te-ai ușurat...
Apoi nici nu mai mergea, domnule!... Ne prăpădeam de tot!... Să vezi dumneata
ce-o să curgă peste câtăva vreme în Bucureștiul
ăsta pârlit: lapte și miere drăguță!
Mai-nainte de cinci zile, primele
regimente rusești au apărut și, în adevăr, previziunile băcanului meu
s-au izbândit cu vârf și-ndesat. Ce
ploaie, ce torente binefăcătoare de carboave și
de poli asupra țării și capitalei. Ce belșug!
De unde lumea toată sta cu mâinile-n sân, deodată s-a pornit o activitate
nebunească, imediat și enorm de scump
plătită. Un litograf cu o biată presă, la care tipărea cărți de vizită, câteva sute pe săptămână,
îndată și-a instalat cinci prese și s-a pus să tipărească etichete de băuturi
de lux: Martell, Champagne Veuve Cliquot, Xeres șcl.
Și așa
toți litografii și tipografii. Pe când ei trăgeau etichetele, căruțașii
cărau în goană sticle la pivnițele
cârciumarilor, prefăcute în tot atâtea laboratoare pentru prepararea conținutului: mii de brațe nu biruiau să pritocească șampaniile,
vinurile, cognacurile și licorile fine,
în vederea cărora lucrau presele.
Odăi mobilate cu chirie!
Cine n-avea odăi mobilate cu
chirie? Familia toată se muta într-o șură
sau magazie din curte și odăile le dadeau
mobilate muscalilor. Două chichinețe cu
câte un pat, o masă, un scaun, un lighean și
o lampă trei, patru, chiar cinci sute de lei pe lună. Și muscalul galant dedea fără vorbă. Mulți plăteau astă-seară pe o lună înainte, și a doua zi dimineață
repede-și făceau geamantanul și plecau... Unde? unde poruncea împărăția. Cum pleca chiriașul, repede la loc biletul: Două odăi spațioase mobilate cu luna! Și
iar: 15, 25 de poli. Până seara chichinețele
erau închiriate din nou.
Bucureștii erau în culmea prosperității.
M-am dus la nenea Matache. L-am găsit foarte vesel.
— Ai avut dreptate, neică
Matache...
— Așa-i
că s-a spart buba, drăguță? îi știam eu leacul ei.
O lacrimă de compătimire pentru
soldații împărătești și
de recunoștință pentru țarul
liberator încolți în ochiul lui nenea
Matache."
Deci sa ne pregatim de razboi dragutilor ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu