Dan Diaconescu & friends ep.2 – Dacă făcea talk-show-uri, Ceauşescu ar fi trăit şi azi

Încheiam ep.1 al acestei telenovele astfel: “În 1995, DD se desparte de grupul Voiculescu şi lansează ziarul Oglinda, cu un format apropiat de cel al Jurnalului naţional, dar fără rezultate spectaculoase.”

Haideţi să ne reamintim, pe scurt, “începuturile” personajului nostru:

Ca student la Universitatea Politehnică Bucureşti - Facultatea de Mecanică, pe care a absolvit-o în 2003, Dan Diaconescu a lansat în 1990 un ziar realizat de unul singur, scris şi desenat de mână, numit “Miere de viespi”. Tot in'90 obţine primul serviciu de ziarist profesionist la Dimineaţa, cotidianul FSN apropiat de Ion Iliescu, după care, în decursul aceluiaşi an, a trecut pe la săptămânalul Gazeta de Bucureşti, pentru a fi apoi cooptat de Horia Alexandrescu la Curierul naţional. Diaconescu îşi aminteşte că salariul primit la acest ziar era de 7000 de lei, "fabulos" pentru acele vremuri, şi că din el şi-a cumpărat prima pereche de blugi, un televizor şi o bicicletă. După experienţa cu trustul Impact al lui Dan Voiculescu, pentru care a lansat Jurnalul Naţional şi ţinând cont de aforismele: “O mie de vorbe nu fac un ban!” şi “O imagine spune mai mult decât o mie de cuvinte!”, se decide să renunţe la presa scrisă în favoarea televiziunii.

“DB: Dacă nu aţi fi făcut presă, televiziune, ce aţi fi ales?
DD: Asta vroiam să fac de când eram mic. De pe timpul lui Ceauşescu. Am colegii martori. Şi nu-l înţelegeam pe Ceauşescu de ce nu făcea talkshow-uri. Mă rog, el cu ai lui, cu familia. În felul ăsta cred că ar fi trăit Ceauşescu şi astăzi. Nu înţelegeam, de fapt, de ce nu se făceau mai multe televiziuni TVR1,2,3, să se atace intre ele. Nu înţelegeam de ce Nicu Ceauşescu nu-şi făcea un canal pe care să se difuzeze doar fotbal sau filme sexy, ce-i plăcea lui. Pe vremea aia eu cunoşteam modelul sârbesc de televiziune. Eu fiind din Caracal, mă uitam pe sârbi. Aveau nişte programe foarte faine! Nu înţelegeam de ce tâmpiţii nostri nu fac aşa ceva. Ar fi trăit până în ziua de azi bine merci. Visul meu era să fac o televiziune cu Ceauşescu, un talk-show cu interviuri, telefoane... Dar n-am mai apucat.” 

(DB = Daily Business, 15 iunie 2009, autor: Andra Gheorghe)

După ce a trecut pe la TV Supernova şi Tele 7abc, ca realizator, Diaconescu a început să îşi facă planuri pentru televiziunea proprie. În 2001, Diaconescu avea deja 300 de mii de dolari pentru noua televiziune şi a fondat o societate pe acţiuni, Oglinda Televison SA, pentru care intenţiona să ceară o licenţă. 

Prin “martie-aprilie", a întocmit un dosar cu care s-a prezentat la CNA, împreună cu Emanuel Valeriu şi Aristide Buhoiu. Cererea de licenţă i-a fost respinsă cu şapte voturi la patru. Diaconescu a început să caute o licenţă disponbilă şi să dea telefoane politicienilor ajunşi la putere pentru a putea intra în emisie. A aflat că Sorin Roşca Stănescu deţinea o licenţă pentru o televiziune pe nume Omega TV şi i-a cerut directorului de la Ziua o întrevedere. Conform relatării lui Diaconescu, Roşca Stănescu s-a oferit să-l ajute "până la capăt" şi i-a cerut dosarul respins de CNA, cu numele lui Diaconescu şters. DD i-a trimis dosarul a doua zi, după ce în prealabil schimbase Oglinda Television SA cu o firmă nouă, pe nume First Media Advertising, achiziţionată în noaptea respectivă contra a "câteva milioane de lei". Sorin Roşca Stănescu a susţinut dosarul în faţa membrilor CNA şi a obţinut licenţa, după ce a trebuit să dea explicaţii cu privire la capitalul social foarte mic al noii companii şi la asociaţii acesteia, despre care a susţinut că sunt "petrolişti, cu afaceri în Orient", a afirmat Diaconescu.

OTV a intrat în emisie pe 2 mai 2001, cu o zi mai târziu decât era programat şi a emis doar câteva zile deoarece pe 8 mai, autorităţile au cerut un aviz tehnic pentru toate televiziunile din România. Diaconescu nu a obţinut acel aviz tehnic, aşa că emisia a trebuit oprită.

Conform relatărilor sale, Diaconescu fusese anterior chemat de “unul din cei mai importanţi cinci oameni din România”, ajunşi la putere după alegerile din 2001, care îi reproşase că vrea să îşi facă televiziune fără aprobarea lui. Diaconescu a susţinut că personajul respectiv i-a reproşat că ia bani de la alţi politicieni, precum Corneliu Vadim Tudor şi Traian Băsescu, dar că singurul care “dăduse o sticlă de whisky, după emisiune" fusese, conform realizatorului, Băsescu. Ulterior, Diaconescu a obţinut avizul tehnic necesar.

Pe 9 septembrie 2001, OTV a intrat oficial în emisie.

(Va urma)